Bună și bine ai venit!
Sunt Diana, make-up & lamination artist, iar povestea mea începe cu mult înainte de primele pensule profesionale. De la vârsta de aproximativ 4 ani, desenul a fost limbajul meu preferat – consumam creioane și umpleam pagini întregi, lăsând imaginația să prindă contur.
Viața m-a purtat apoi într-o direcție aparent diferită: lumea informaticii. Am petrecut ani buni în mediul corporate și în IT, în cadrul unor companii multinaționale, lăsând în urmă visul de a crea zilnic. Până într-o zi în care am spus STOP și m-am întors la prima iubire: desenul. De data aceasta, însă, pe chipuri, sub forma make-up-ului.
Mi-am dorit să învăț de la cei mai buni, astfel că primul pas a fost cursul urmat în cadrul Academiei Ema Uta din București. Pentru mine, perfecționarea continuă este esențială, așa că am ales să mă formez constant alături de artiști pe care îi admir și care m-au inspirat: Alexandru Abagiu, Diana Moraru, Tania Maxim, Iuliana Balind, Lorraine, Nataliya Naida, Oana Popa, Lady Dyvine, Olga Tomina, Ludmila Tarakanova și mulți alții. Cred cu tărie în evoluție, în tehnici actualizate, trenduri noi și produse cu formule tot mai performante.
În perioada în care am activat ca organizator de cursuri pentru Academia Simetria, am descoperit o nouă pasiune: laminarea genelor și sprâncenelor.
În 2019 am urmat primul curs de laminare cu Academia MyLamination, iar ulterior mi-am aprofundat cunoștințele în cadrul Academiei InLei – două academii de top, cu branduri de succes și produse care pun sănătatea genelor și sprâncenelor pe primul loc.
În prezent, sunt Ambasador și Trainer oficial al brandului LamiNATION, unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate branduri din România în domeniul laminării genelor și sprâncenelor – un rol care îmi permite să împărtășesc din experiența mea și să contribui activ la formarea altor specialiști.
Mă bucur să te cunosc și îți mulțumesc pentru vizită.
Te aștept cu drag să descoperim împreună frumusețea care te reprezintă.
Diana 🦄